LIFESTYLE
Relatia de cuplu- cum sa-ti ceri iertare eficient
Scris de
Chiar daca dupa ce gresesti, nu poti sterge faptele, felul in care reactionezi, poate sa faca diferenta, intre a fi iertat sau nu.
Si pentru ca nu este suficient sa-i spui celuilalt ceea ce vrea sa auda, iata ce trebuie sa stii despre felul in care iti ceri iertare:
1. Felul in care iti ceri scuze se invata din copilarie.
In unele familii li se cere copiilor sa-si ceara scuze fortat, chiar daca nu au inteles problema in profunzime, in alte cazuri copiii isi cer scuze doar pentru ca stiu ca asa “rezolva” problema, si in foarte putine cazuri se dezvolta deprinderea de a-ti asuma responsabilitatea pentru propriile fapte si a-ti cere scuze eficient. Trebuie sa analizezi tiparul in care te incadrezi si sa descoperi daca procedezi corect, atunci cand gresesti.
2. Trebuie sa-ti ceri scuze dupa ce ai inteles foarte bine ce ai gresit
Nu iti cere scuze doar pentru ca partenerul te acuza, iar tu vrei sa dispara tensiunea dintre voi. Nu faci decat sa aduni frustrari, iar mai tarziu se ajunge la reprosuri si la iesirea la suprafata a unor probleme, pe care cel putin unul dintre parteneri le credea rezolvate. Asculta cu atentie punctul de vedere al partenerului si analizeaza-ti comportamentul. Empatizeaza si spune-i cand intelegi ce l-a deranjat si ca ai tot interesul sa indrepti lucrurile.
3. Nu-ti cere scuze obsesiv
Nu rezolvi nimic daca iti ceri scuze in fiecare zi. Acest lucru poate afecta dinamica in cuplu, iar postura de victima a unuia dintre parteneri nu ajuta in rezolvarea problemei. Dupa o discutie in care s-a clarificat ce simte fiecare, faptele sunt cele care demonstreaza ca cel care a gresit a invatat lectia.
4. Nu te pedepsi la nesfarsit
Toti oamenii gresesc si trebuie sa-si asume faptele, dar asta nu inseamna ca trebuie sa plateasca pentru asta tot restul vietii si ca e normal sa li se reproseze greselile, desi au demonstrat ca au inteles problema.
sursa foto: Pinterest